tagged: bloguri, jurnalism, tendinte media

Fapte, nu vorbe

Posted by admin in Media

Ziceam într-un prim post că sînt prea mulţi bloggeri care se cred jurnalişti. Ei bine, şi reciproca este valabilă, mai ales în România: Prea mulţi jurnalişti se cred bloggeri. Cînd zic jurnalist eu mă gîndesc la dezvăluiri de genul Watergate. În mod clar Dependentul de Media are standarde prea înalte, dar totuşi jurnalistul ar trebui, în opinia sa, să fie un hibrid între Sherlock Holmes şi Mark Twain. Să te ţină cu sufletul la gură în aşteptarea deznodămîntului, sau să te facă să zîmbeşti prin vorbe meşteşugite. Sau amîndouă.

Este trist, dar ţara asta nu are baza unui jurnalism adevărat. Pînă acum 20 de ani jurnalistul era doar o unealtă în slujba partidului. Ziaristul dădea la gazetă materialul citit şi răscitit spre aprobare de către “superiori”, asta în cazul în care nu-şi punea pur şi simplu semnătura pe un material gata scris de altcineva, “persoană importantă, nu spui cine”… Puţine lucruri s-au schimbat între timp. Deşi nu toţi jurnaliştii sînt aserviţi vreunei autorităţi, ziarele la care prestează sînt de mult ori deţinute de oameni cu bani. Oamenii cu bani – se ştie – au întotdeauna nişte interese de apărat. Iar presa este încă o armă foarte puternică. Din păcate pentru ei, nu mulţi ştiu s-o folosească.

Citez aici dintr-un articol lung pe care vi-l recomand în întregime:

Daca-s facute de oameni de afaceri fara legatura cu media, lucrurile sunt mai simple si mai scurte. De regula, egoul omului de afaceri influenteaza decisiv linia editoriala, lista de subiecte, dezvoltarea in sine. Un om de afaceri care traieste din carnati, banking, productie de sosete, dezvoltare imobiliara, turism, nu poate intelege niciodata acel “ceva” ce face ca un ziar sa nu fie doar o hartie tiparita, sa nu fie doar un trandafir la butoniera, sa nu fie doar un mijloc de protectie sau atac sau santaj impotriva unor lideri politici, concurenti in business sau piloni ai administratiei locale. De regula, totul se termina brusc, dupa 1 sau doi ani, in care “patronul” media ajunge sa se planga ca presa consuma bani si nu produce nimic, ca cinspe salarii sunt inutil de platit, cand de banii aia poti sta cu o curva doua saptamani in Caraibe.

Atît de adevărat că doare.

Privind un pic mai departe în ograda vecină, vedem o iarbă mai verde şi un jurnalism în care articolele nu sunt (toate) doar text de umplutură pe lîngă o poză cu ţîţe, ci chiar au niscaiva substanţă. Acolo jurnalismul înseamnă relatări, şi cum relatările au legatură cu faptele, faptele sunt verificate de o adevărată armată de oameni. Un articol foarte interesant despre meseria de “verificator de fapte” aici.

Tot respectul pentru Der Spiegel; dar cum Dependentul de Media n-a învăţat germană cînd a avut ocazia, şi-ar dori să poată citi în română, măcar din cînd in cînd, cîte un reportaj, o anchetă socială, o investigaţie, să vază şi ochiul lui un fotoreportaj, sau măcar o fotografie originală şi nu una şutită de undeva fără citarea sursei.

Mă întreb şi eu ca prostul: oare cîte articole ar mai apărea în ziare dacă n-ar mai exista fătuci siliconate, fotbalişti, manelişti, vrăjitoare? Ba nu, hai să simplificăm: oare cîte articole ar mai apărea în ziare dacă n-ar exista agenţii şi comunicate de presă?

Chiar: voi ce mai citiţi zilele astea?