În telenovele să ne bătem, în audienţă să ne lovim, ori în rating să ne măsurăm

Posted by in Cultura, Media

Aseară s-a dat iar dezlegare la telenovele. Cei doi giganţi media autohtoni (CME, respectiv Intact) au aruncat în luptă dreaptă tot arsenalul de care au dispus: actori consacraţi, fete sexy, adrenalină. Să vedem deci cum stăm după prima rundă.

La ora 20:00 a debutat la Antena 1 “Narcisa Sălbatică”. Din distribuţie fac parte Draga Olteanu Matei, Marga Catone şi Tania Budi. Gabriel Duţu, director artistic la Teatrul din Bacău, interpretează rolul avocatului Tudor Preda iar Alina Puşcaş este “o fată simplă, de la ţară, care îţi spune în faţă ce gândeşte, chiar dacă asta poate deranja”, după cum îşi descrie ea însăşi personajul.

Scenariul îi aparţine cunoscutului actor argentinian Gabriel Corrado şi nu duce lipsă nici de diversitate, dar nici de controverse. La filmări echipa de cascadori s-a confruntat cu situaţii care mai de care mai spectaculoase, iar din telenovelă nu lipsesc nici scenele nud, Alina etalându-şi nurii în scene deopotrivă sexy şi violente.

Tot aseară postul de televiziune Acasă a prezentat publicului telenovela “Iubire şi Onoare”. Şi cum publicul trebuie curtat cum se cuvine, nici ei nu au făcut economie la scenele fierbinţi. Referitor la acestea, actorii au declarat:

“Sunt altfel de secvenţe, dar concentrarea este la fel, trebuie să redai cât mai multă credibilitate momentului respectiv. Este foarte important să ignori că sunt persoane în jurul tău şi să ai senzaţia că eşti doar tu cu partenerul / partenera.” Radu Vâlcan

“Peripeţii au fost multe pentru că majoritatea secvenţelor au fost filmate fie în apa rece din mare sau piscină, fie pe pietre, fie în ciulini – deci nu a fost tocmai confortabil…”Mădălina Drăghici

“Fiecare secvenţă are o anumită încărcătură, indiferent dacă este de dragoste sau de altă natură. Dar la nicio secvenţă de dragoste n-am avut atâtea amoţii ca la aceasta.”Nicoleta Luciu

Concluzii:

Deşi difuzate la aceeaşi oră, producţia “Narcisa Sălbatică” a Antenei 1 a devansat-o pe cea a concurenţei, deşi maşinăria de PR a CME s-a pus în mişcare cu câteva luni bune înaintea lansării telenovelei “Iubire şi onoare”.

În cifre goale (ca şi distribuţia), “Narcisa Sălbatică”: 12.3 shr/4.3 rtg, “Iubire şi onoare”: 10.3 shr/3.7 rtg – conform GfK, target:15-54