Vînt de schimbare prin televiziuni

Posted by in Media

  • Vîntu ar putea vinde Publika TV unui oligarh basarabean
  • Antena3 a suspendat emisiunea “Reporter Special”
  • Măsuri de reorganizare internă la TVR

Vîntu ar putea vinde Publika TV unui oligarh basarabean

Arestarea milionarului Sorin Ovidiu Vîntu a născut un val de speculaţii privind înstrăinarea unora dintre afacerile sale. Ultima ştire lansată pe piaţă se referă la vînzarea postului de televiziune Publika TV. Persoana interesată de telviziunea din Chişinău ar fi oligarhul basarabean Vladimir Plahotniuc, iar suma vehiculată este de 7.000.000 de euro.

Surse din anturajul afaceristului român au mărturisit că întreaga investiţie a costat 4,8 milioane de euro, “boom”-ul de audienţă scontat a întîrziat însă să apară, iar Publika TV, lansată anul trecut, a “acaparat” doar 0,5% din piaţa de publicitate din Moldova, ceea ce înseamnă că înregistrează lunar venituri între 30 şi 50 de mii de euro, în condiţiile în care Vîntu cheltuie lunar în jur de 175.000 de euro, iar la început scotea din buzunar în fiecare lună chiar şi 300.000 de euro.

Antena3 a suspendat emisiunea “Reporter Special”

Emisiunea “Reporter Special” de la Antena3 a fost suspendată, echipa acesteia, din care face parte şi Vlad Petreanu, urmând să se ocupe împreună cu alte persoane, ce se vor alătura postului, de un proiect “important şi mai mare”, a declarat pentru Mediafax Mihai Gâdea, directorul general al canalului.

Întrebat care este motivul suspendării emisiunii “Reporter Special”, Mihai Gâdea a declarat că televiziunea pregăteşte un proiect “mai important şi mai mare”. El nu a precizat de când va fi difuzat noul proiect jurnalistic, menţionând că nu s-a luat o decizie în acest sens. Totodată, Mihai Gâdea a spus că Vlad Petreanu va rămâne la Antena 3, unde va fi implicat în continuare şi în desfăşurarea emisiunii “Săptămâna de ştiri”. Programul “Săptămâna de ştiri”, realizat şi prezentat de Vlad Petreanu şi Alice Iacobescu, este difuzat în fiecare duminică, între orele 16.00 şi 18.00. Alice Iacobescu şi Vlad Petreanu prezintă noutăţile importante din cursul săptămânii, punctând şi evenimente mai puţin acoperite de media, dar considerate de interes real pentru public.

În plus, potrivit lui Mihai Gâdea, Vlad Petreanu va pleca la o bursă în SUA.

Măsuri de reorganizare internă la TVR

Consiliul de Administratie al Televiziunii publice a aprobat, vineri, un plan de reorganizare interna ce urmareste, potrivit reprezentantilor institutiei, sa “elimine risipa”, sa eficientizeze procesul de productie si sa ajute la recastigarea reputatiei TVR. Au fost infiintate un departament de urmarire a bugetelor, un Colegiu Editorial, departamentul Academia TVR, a fost reorganizata Directia Editoriala si a fost reinfiintata o structura de gestiune a proiectelor de film.

O buna parte dintre masurile decise vineri au fost prezentate de Alexandru Lazescu, presedinte-director general al TVR, in cadrul unei intalniri cu presa ce a avut loc in urma cu o saptamana. Atunci, el a anuntat, intre altele, ca la mijlocul anului, cand a preluat conducerea televiziunii publice, aceasta avea un deficit de circa 18 milioane de euro. Masurile decise acum sunt prezentate drept parghii institutionale pentru “eliminarea pierderilor si recastigarea audientei si reputatiei TVR” si au obtinut opt dintre cele 12 voturi ale membrilor prezenti la sedinta Consiliului.