Accesul Chinei la reţeaua Facebook ar duce numărul utilizatorilor la aproape un miliard
Posted by admin in Tehnologie
Ne place sau nu ne place, China reprezintă o putere, iar puterea ei creşte, din punct de vedere economic, pe zi ce trece. Era de aşteptat ca o astfel de ţară să reprezinte o piaţă râvnită de orice businessman, măcar prin numărul de locuitori dacă nu prin altceva. Luna trecută Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a avut o întâlnire cu Wang Jianzhou, preşedintele China Mobile Ltd, pentru a discuta condiţiile deblocării accesului la Facebook şi condiţii avantajoase pentru ambele părţi.
Accesul chinezilor la reţeaua de socializare a fost restricţionat în anul 2009. Deşi Wang Jianzhou s-a abţinut de la comentarii după întâlnire, accentuând că aceasta a fost doar o întâlnire privată, surse importante din media susţin că vom asista în curând la o schimbare.
Statistic vorbind, utilizatorii Facebook din întreaga lume însumează 500 de milioane, în timp ce doar internauţii chinezi totalizează 457 de milioane. O schimbare de mentalitate în politica de la Beijing ar însemna dublarea numărului de utilizatori ai Facebook şi, evident, creşterea valorii de piaţă a companiei Facebook.
Până la urmă, tot ce ar trebui Mark Zuckerberg să facă ar fi să dea acces autorităţilor la conţinutul paginilor cetăţenilor chinezi, o problemă care nu a reprezentat niciodată un impediment major pentru Facebook, companie care şi-a atras nu o dată antipatia publicului pentru uşurinţa sau nepăsarea prin care a instrumentat datele confidenţiale ale utilizatorilor săi.










