Minte sau nu Mircea Badea?
Posted by Catalin Dumitrescu in Campanii, Editorial, Marketing | Comunicare, Media
Cine urmăreşte emisiunea “În gura presei”, ediţiile de seara cu seară la Antena 3, a observat cu siguranţă că efervescentul Mircea Badea, care nu se consideră a face parte din tagma jurnaliştilor (cu accente deseori dispreţuitoare în acest sens), se laudă deseori că este lider de audienţă pe segmentul său orar. De la masa lui cea mică, cu laptopul lui veşnic sabotat de oamenii cei răi de la tehnic, cu mânuţele lui alea două etc etc. Ce mi-am zis, chiar o rupe el audienţele seară de seară? Aşa că mi-am propus ca zi de zi, vreme de o lună, să urmăresc audienţele lui Badea, ca să vedem noi dacă nu cumva îşi anunţă superioritatea numai atunci când îi convine. Şi niciodată când îl surclasează onor concurenţa. Ca urmare, seara 1 a fost ieri, 28 aprilie. Şi deocamdată e adevărat, faţă de Realitatea respectiv emisiunea “Ediţie specială” (subiectul hard fiind “Poşetele care conduc România”), Badea a avut un Share mediu de 5 puncte (cu un vârf de 5,8 în intervalul orar 23,30-23,45) şi un rating de 1,2. În acelaşi timp concurenţa (Ediţie specială) înregistra un share mediu de 2, cu un vârf de 2,2 între 23,30+23.45 şi un rating de 0,5. Cât despre “Acces European” care a început la Realitatea după “Ediţie specială” şi a mai prins o bucăţică de “În gura presei”, jale mare: share de 0,5 şi rating 0,1… Deci, în ziua 1, Badea a avut câştig de cauză!










