B1, cea mai grasă gaură neagră dintre stațiile TV. 10TV, o pitică de mare potenția

Posted by in Editorial, Marketing | Comunicare, Media

Când îi auzi, de mogulii noi vorbesc, îți vine să crezi că ei au pus bazele biznisului asta, nu alta. Hai cu inputu, bagă și outputu, strecoară o leacă de content, mă rog, din gură posedă ăștia totul, de la toiagul lui Moise la know how-ul Papei de la Roma. Bref, învârt miraculoase cuvinte la auzul cărora sunt convinși că e musai ca auditoriul să cadă pe spate, să se ude instantaneu și să înceapă să ia măsurători pentru viitoarele busturi ale priceputenilor TV…

În esență, ca să vă spui drept, dacă dai la o parte ceața asta de cuvinte importante, cu sonoritate de Oxford, realizezi că e vorba numai de parale. Numai și numai de parale. Destule, investite deștept, apoi strânse exemplar în chingile unei nemiloase contabilități.

Iată de ce mi-a trecut prin minte să aflu cam cât pierde, anual să zicem, B1, proaspăt rererererelansata televizuină condusă de Oancea-ecran-de-aur, UTC-istul de Filaret.

Ia citiți ce media-business conduce mogulache: B1 dă, săptămânal, nu mai mult de 80.000 de euroi pe programe. Mă refer aici la o estimare care include atât costurile de producție cât și cele de achiziție. Pe cealaltă parte, televizuina încasează, din publicitate, circa 90.000 euro pe lună. Hai, 100.000 cu larghețe. Deci, pe lună, senzaționalul guru de sticlă aruncă pe aqua sabbatica 320.000 de euro și încasează, să zicem, 100.000. Pierdere curată: 220.000 de euro. Curată afacere. Dar ce-i pasă? Nu-s banii lui, s-a stabilit deja că sunt ai lui Buzăianu.

Un calcul simplu ne arată că, pe an, se cheltuie 4 milioane și se încasează un milion și un pic. Pierdere: aproape 3 milioane de euro!!!!

Se egzistă numai două explicații, a treia, aceea cu spălatul banilor n-o punem la socoteală, căci nu avem dovezi. Prima, dacă e așa cum a scris Cotidianul, Buzăianu e pretin de pahar cu Băsescu și i-a dat Traian atât de băut încât acum trebe să se revanșeze în servicii media. Cea mai plauzibilă este însă varianta care zice că, așa cum a scris Cotidianul, Buzăianu e pretin cu Băse și îi pune Zeus, sau i-a pus, în brațe un contract atât de gras încât pierderea a trei bulioane evro pe an nu înseamnă decât a mia parte. Din câștigul net, se-nțelege…

Mai avem un exemplu, poate mai ușor de înțeles pentru că, pe lângă B1, la cheltuieli, e precum o pitică albă lângă M87, cea mai mare gaură neagră cunoscută până în preszent.

Este vorba despre Nănău tv sau unu-zero-te-ve. Aici treaba e simplă, căci Teszari se joacă pe propriile parale. Sau așa pare. Dacă nu e așa, e zgârcit, marele monopolist…

Foarte pe scurt, la 10TV, se cheltuie aproximativ 40.000 de euroi pe săptămână pentru achiziții și producții. Adică, 160.000 pe lună. Ei, se încasează din publicitate numai…1.160 euro. PE LUNĂ!!!!!! Ca să-mă-nțelegeți mai bine: anual se aruncă pe geam circa 2 milioane de euro pentru 10TV, și se încasează…,hai, 25.000 de euro. Afacerea secolului!!!!

Ei, ați văzut de ce e important al dracului să-i tot dai cu inputu, outputu, contentu și alte alea? Nu așa se poate vopsi frumos gardu care ascunde leopardu ?

P.S. Ca să nu mă credeți mai deștept decât sunt, vă declar că estimările de mai sus au fost realizate, la rugămintea mea, de niște prieteni care își fac veacul prin diverse importante agenții. Oameni care se joacă cu volumele și cu GRP-urile de zici că s-au născut cu ele-n cap. Brava la voi!