tagged: Academia Caţavencu, Adamescu, Doru Buşcu, Florin Iaru, Geoana la SPA, Sabina Fati, SOV

Nesfârşită muie! sau Licitaţie cu dedicaţie, de Florin Iaru

Posted by Catalin Dumitrescu in Editorial, Media

O afacere atât de răsunătoare (nemaiîntâlnită în presa românească), precum vânzarea brandului “Academia Caţavencu”, nu avea cum să rămână fără ecouri. Cum în această afacere există actori – mulţi – şi vizibili, şi nevăzuţi, hai să nu ne pierdem capul şi să stăm oarecum strâmb şi să judecăm drept.
1. Zvonurile: “Caţavencu” a devenit trompeta lui Vîntu, şi-a pierdut credibilitatea şi cititorii. “Caţavencu” a murit, adevăraţii ziarişti au plecat, au plecat slugile mogulului. Dacă n-a murit, o să moară, lăsaţi-l să-şi dea duhul. Nu mai are nici un haz. “Caţavencu” a dat faliment, să-şi înceteze apariţia. “Caţavencu” nu are nici o valoare.
2. Premisele: “Caţavencu” ar putea fi reînviat, dacă ar fi luat din gheara patronului şi dacă o echipă nouă ar deschide o direcţie “onestă”. “Caţavencu” e o afacere şi trebui tratata ca atare, deci are un preţ şi e liber la vânzare. Licitatorul caţavenc s-a opus necinstit unei vânzări cinstite. Vîntu se află, încă o dată, prin interpuşi în luptă pentru a păstra “perla coroanei”. “Caţavencu” trebuie salvat!
Acum, dacă priviţi şirul de afirmaţii de mai sus, puteţi uşor constata că avem de a face cu o contradicţie nu subtilă, ci flagrantă. Un muribund lipsit de calitate şi valoare nu poate fi o afacere, de aceea toţi cei care îl caracterizează în parametrii de la punctul unu ar trebui să îşi frece mâinile că ziariştii din cadrul redacţiei s-au hotărât să cumpere marca. În definitiv, se condamnă singuri la moarte – prin înfometare. Dar nu, tocmai cei care i-au cântat prohodul sunt cei care au urlat de indignare că marca a rămas (provizoriu) la ziarişti. Urletele au crescut în clipa în care au denunţat banii pe care redacţia a fost dispusă să-i bage în marcă, dar nimeni nu a strâmbat din nas când cineva, (din spatele unei jurnaliste), a fost dispus să bage tot atâţia bani în acelaşi produs. Ceva nu e-n regulă.

Pentru cei care cred în basme, iată şi nişte cifre concrete:
Octombrie-decembrie 2010(ultimele date oficiale BRAT):
Academia Caţavencu: 37.792 tipărite, 19.981 vândute
Kamikaze 21.423 tipărite, 6.658 vândute.
Şi acum, la comparaţie, câte ceva din presa cotidiană ca să priceapă ce şi cum:
Evenimentul Zilei 29.259, 18.197 vândute
sau
Adevărul de Duminică (fără insert) 19.608, 13.341 vândute

Din ce se vede, “Caţavencu” nu-i nici muribund, nici decăzut, nici fără cititori, în ciuda faptului că a fost porcăit la foc automat, de un an şi jumătate. De altfel, după plecarea unei bune părţi a redacţiei, care acuza lipsa de umor şi ingerinţele patronale (n-am să insist asupra beneficiilor materiale venite din partea aceluiaşi patron – e altă poveste), ciudat, revista şi-a recâştigat şi umorul, şi incisivitatea. Departe de a fi fost o vuvuzea de vînt(u), în Academia Caţavencu fusese dată povestea cu vizita lui Geoană la celebrul SPA şi tot acolo s-a desfăcut pe bucăţele trucajul din celebrul film cu “băiatul lovit”. De altfel, Vîntu a fost desenat luni de-a rândul în poziţii sexuale imposibil de reprodus, împreună cu amicii Patriciu şi Voiculescu. Asta ca să aveţi o idee exactă asupra “cenzurii” intolerabile din redacţie. Pe scurt, ingerinţele au fost mai mici decât în orice altă redacţie din România.
Pour la bonne bouche: Pe Facebook Caţavencu are 55235 de fani, Kamikaze, 9196.
Ceva, cum spuneam, e în neregulă.
E drept, campaniile împotriva cuplului ministero-feminin-prezidenţial au atins, pe alocuri, intensitatea, virulenţa şi umorul negru manifestat şi împotriva lui Ion Iliescu, şi împotriva lui Adrian Năstase. Mai mult, liderii Opoziţiei s-au bucurat, şi ei, în ultimul an, de o atenţie distrugătoare, poantele cu Ponta şi Antonescu făcând deliciul publicului. În general, “Academia Caţavencu” nu are prieteni politici. Şi ăsta e un fapt.
Un alt fapt e că managerii – de care vorbeam data trecută – au devalizat şi nenorocit o publicaţie şi un trust. Nu, banii n-au umplut buzunarele redactorilor (poate pe unu’-doi să-i fi încovoiat buzunarele, da’ s-au dus unde-i banu’ mai gros). Cei care au avut cheia de la casa cu bani au stat cu curu’ pe ziar. Nu i-au schimbat stilul, ci i-au risipit resursele, iar societatea care edita revista a intrat în faliment. Deci societatea e falimentară şi, conform legii, trebuie să plătească cu tot ce are. Şi cu partea imobilă, dar şi cu faima. De aceea s-a scos la vânzare marca şi de aceea s-a pus un preţ mai mare decât toate bunurile. Redactorii, care nu s-au mânjit, n-au mâncat nici cu linguriţa, nici cu polonicul, au hotărât să plătească o datorie care NU ERA A LOR! Aşa îşi puteau şi repara onoarea pierdută de comercianţi, de manageri, de interpuşi – şi să-şi ia copilul înapoi, acasă!
Orice om de presă şi-ar fi ridicat pălăria. Nu însă nişte bajeţi chitiţi. Nu nişte muişti. Nişte căcănari îmbrăcaţi în hîrtie igienică cu parfum de asfalt, borduri, tranzacţii… Nu nişte muhaiele. Pentru că nu despre eşecul unui produs e vorba, nu despre un rateu, nu despre un muribund, ci despre revista care dă săptămânal frisoane şi câte un număr drept în botul Puterii (oricărei puteri), revista care râde de politicieni de-i trec sudorile. Cu puterile reunite, un intermediar (de fapt doi: Fati şi Adamescu) a făcut un efort conjugat: să cumpere marca şi s-o omoare sau s-o schimbe cu o redacţie fremătând în blocstartere. Nu le-a ieşit. Deocamdată.
Nu vă faceţi iluzii. Am intrat în campanie electorală şi toate gurile trebuie astupate. Televiziuni sau presă – într-un fel sau altul trebuie să devină vuvuzele, tonomate, simbriaşi (termenii nu-mi aparţin) de partid. Lumea trebuie convinsă că s-a sfârşit, că ei sunt jupânii, că alţi jupâni nu vor mai fi vreodată.
S-ar putea să reuşească. Dar, la fel de bine, nu. “Academia Caţavencu” are şi planurile B, C şi Z! O să-i scoatem din minţi, cu serviciile lor secrete cu tot, cu ANAF-ura mă-sii, cu telefoanele de ameninţare, cu milioanele trase parandărăt. Aşa arată, de fapt, licitaţia invizibilă din jurul “Academiei”. E adevărat, nu avem banii. Dar suma de intrat în joc, da. Pentru că noi nu facem borduri, şosele, nu vindem curent, nu înălţăm gondole, nu strângem taxe şi impozite. Dar tot o să intrăm la bătaie, cu orice preţ. Iar pentru toţi cei care cred că or să pună mâna pe “Academia Caţavencu”, repet: MUIE! Multă, enormă, nesfârşită MUIE! Torente, tsunami, potopuri… S-a auzit? Rămâne cum am stabilit!