Disensiuni mari între partea română şi OTE privind noul şef în Romtelecom – Surse: Statul român vrea puteri sporite de control pentru a-l accepta pe Theocharopoulos
Posted by Valeriu Gardin in Eveniment, Tehnologie
Consiliul de Administraţie al Romtelecom se întruneşte vineri, 1 iulie, având pe agenda discuţiilor şi numirea unui înlocuitor pentru Yorgos Ioannidis la conducerea companiei, cel care şi-a anunţat recent retragerea. Surse guvernamentale au precizat pentru HotNews.ro că şedinţa ar fi trebuit să aibă loc marţi (28 iunie) şi a fost amânată pentru vineri pe fondul disensiunilor pe această temă. Conform surselor, OTE, acţionarul majoritar al Romtelecom, vrea ca actualul şef al Cosmote România, Stefanos Theocharopoulos, să conducă şi Romtelecom, dar statul român (acţionar minoritar) se teme de puterea pe care o va dobândi acesta şi de decizii în favoarea Cosmote şi cere puteri sporite de control în Romtelecom pentru a-l accepta. Disputa apare pe fondul eşecului vânzării acţiunilor statului către OTE.
De ce se teme statul român şi ce garanţii sporite solicită în controlul Romtelecom
“S-a solicitat vot electronic în urmă cu două săptămâni pentru numirea lui Stefanos Theocharopoulos, dar reprezentanţii statului român nu au votat. După aceea ar fi trebuit să aibă loc Consiliul de Administraţie al Romtelecom marţi (n.a 28 iunie), însă s-a amânat pentru vineri din cauza neînţelegerilor dintre partea română şi OTE pe tema noului şef”, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.
Noua şedinţa în Consiliul de Administraţie al Romtelecom a fost acum amânată pentru vineri, 1 iulie, ora 14.00. De unde aceste disensiuni?
“OTE vrea ca actualul şef al Cosmote România, Stefanos Theocharopoulos, să fie numit şi la conducerea Romtelecom, pentru a porni fuziunea dintre cele două companii. Statul român nu poate fi de acord din două motive: în primul rând – nu se ştie cât se diluează participaţia statului în cazul fuziunii şi trebuie făcută o evaluare, iar în al doilea rând Theocharopoulos ar obţine puteri prea mari luând şi conducerea Romtelecom”, spun sursele.
Care ar fi aceste puteri? Printr-o decizie a Consiliului de Administraţie a Romtelecom luată în anul 2007, susţin sursele, directorul general al Romtelecom poate lua decizia unor achiziţii de până în 5 milioane de euro fără aprobarea Consiliului de Administraţie, fapt care i-ar permite acestuia să ia decizii de achiziţii şi măsuri în folosul Cosmote.
Pe lângă o destabilizare financiară în timp a Romtelecom, care ar putea duce la scăderea valorii acţiunilor statului, partea română se mai teme şi demararea unor paşi de integrare (precum numirea directorilor în funcţii cheie) înainte de începerea fuziunii agreate. Prin cele 46% din acţiuni deţinute acum în Romtelecom, statul român are drept de veto în privinţa fuziunii celor două companii.
“Statul român solicită nişte puteri sporite de control în Romtelecom în cazul numirii lui Theocharopoulos. În primul rând de a coborî limita de achiziţii pe care o poate decide acesta fără aprobarea Consiliului de Administraţie de la 5 milioane euro la sub un milion de euro şi în al doilea rând de a controla schimbarea directorilor”, au spus sursele.
Pentru conducerea Romtelecom, partea română ar avea acum trei soluţii, mai spun sursele: prima – un om din afara Cosmote, a doua prelungirea mandatului lui Yorgos Ioannidis, iar a treia acceptarea lui Stefanos Theocharopoulos, dar cu puteri limitate, controlat de CA.
Consiliul de Administraţie al Romtelecom este compus în prezent din nouă persoane (doar trei oficiali reprezintă statul român):
Michail Tsamaz – Preşedinte al Consiliului de Administraţie
Georgios Ioannidis – membru al Consiliului de Administraţie (numit de OTE International Investments) şi Director General Romtelecom
Nikolaos Stamboulis – membru al Consiliului de Administraţie, numit de OTE International Investments
Daniel-Catalin Niculescu – membru al Consiliului de Administraţie, numit de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI)
Florin Juncu – membru al Consiliului de Administraţie, numit de MCSI
Martin Maximilian Rainer Rathgeber – membru al Consiliului de Administraţie, numit de OTE International Investments
Marius-Raul Bostan – membru al Consiliului de Administraţie, numit de MCSI
Eirini Nikolaidi – membru al Consiliului de Administraţie, numit de OTE International Investments
Kevin Donald Kopp – membru al Consiliului de Administraţie, numit de OTE International Investments
Neînţelegeri apărute în urma eşecului statului român de a vinde către OTE acţiunile deţinute în Romtelecom
Actuala dispută vine în contextul eşecului vânzării acţiunilor deţinute de statul român la Romtelecom. În luna noiembrie a anului trecut statul român a anunţat că intenţionează să valorifice pachetul de acţiuni de 46% deţinut în cadrul Romtelecom şi i-a invitat pe reprezentanţii OTE, acţionarul majoritar în cadrul operatorului, să vină cu o ofertă de preţ în acest sens până la sfârşitul lui 2010.
După mai multe amânări, OTE a transmis un răspuns la sfârşitul lunii trecute din acest an în care au respins invitaţia de a cumpăra integral Romtelecom “din motive ce ţin de continuarea crizei economice din regiune şi din Grecia şi de actuala strategie financiară a companiei OTE de a reduce expunerea sa la datorii”.
Pe de altă parte, oficialii OTE au propus “demararea imediată a operaţiunilor de fuzionare a celor două companii din România: Romtelecom şi Cosmote”. În plus, grupul elen a mai precizat că dacă Guvernul României doreşte să-şi monetizeze acţiunile parţial său integral prin listare la bursă, va transmite instrucţiunile potrivite managementului Romtelecom pentru a asista ministerul în acest proces, conform prevederilor din Acordul Acţionarilor.
La începutul acestei luni, după acest eşec, Ministrul Comunicaţiilor a spus că ar vrea ca acţiunile statului la Romtelecom să fie listate pe bursă în 12 luni. Declaraţia a stârnit reacţia Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC – asociaţie cu peste 200 de membri), care a avertizat că fuziunea şi apoi listarea listarea pe bursă ar putea fi în defavoarea statului, având în vedere pierderile înregistrate de Cosmote România în ultimii ani.
sursa:hotnews










