29 de miliarde de dolari reprezintă valoarea tranzacţiilor de pe piaţa media mondială în primul semestru

Posted by in Uncategorized

Segmentul de Internet Media a generat cel mai mare interes în domeniul de achiziţii Gigantul de comunicare Publicis Groupe a fost cel mai activ cumpărător

Valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa media mondială a punctat o creştere de 67% în primul semestru al anului în curs (S1 2011) faţă de a doua jumătate a anului trecut, ajungând până la 28,9 miliarde de dolari, potrivit celui mai recent raport al Berkery Noyes. Mai mult, se constată şi creşterea volumului tranzacţiilor totale de la 536 înregistrate în S2 2010 până la 644 în S1 2011, un plus de 14%. Segmentul Internet Media a generat cel mai mare interes pentru cumpărători, cu o creştere de 37% a volumului de tranzacţii. Astfel, Internet Media a „parafat” în prima jumătate a anului 250 de tranzacţii, cu 68 mai multe faţă de a doua jumătate a anului trecut.

Top 5

Cea mai mare tranzacţie pe piaţa media mondială realizată în prima jumătate a anului a fost achiziţia Seven Media Group de către West Australian Newspapers Limited, formând astfel cel mai mare holding media din Australia.Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la 4,1 miliarde de dolari. Pe locul secund în clasamentul celor mai notabile tranzacţii se regăseşte achiziţia Warner Music Group de către Access Industries, grup controlat de miliardarul rus Len Blavatnik, în cadrul unei tranzacţii în valoare de 2,89 miliarde de dolari, apreciază Berkery Noyes. Cumulus Media, a doua cea mai mare companie de radiodifuziune din SUA, a achiziţionat în prima jumătate a anului Citadel Broadcasting Company, al treilea cel mai mare grup radio din SUA, cu 2,44 miliarde de dolari. Pe locul 4 în topul achiziţiilor se face remarcat fondul de investiţii Thomas H. Lee Partners LP ce a achiziţionat agenţia de vânzări şi marketing Acosta într-o tranzacţie evaluată la 2 miliarde de dolari. Locul 5 este completat de achiziţia companiei bwin Interactive Entertainment AG de către PartyGaming Plc, care oferă o gamă diversă de jocuri online. Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la 1,57 miliarde de dolari.

Buget de 700 de milioane €

Grupul de comunicare Publicis Groupe SA a fost cel mai activ cumpărător din prima jumătate a anului, cu 12 achiziţii: Genedigi Group, Rosetta Marketing Group, LLC, Dreams Communication, Tailor Made, GP7, Watermelon Healthcare Communications, Airlock, Kitcatt Nohr Alexander Shaw Ltd, Interactive Communications Ltd, Holler Digital Ltd., Chemistry Communications Group plc şi Klapp Media AŞ. Publicis şi-a revizuit în creştere bugetul alocat pentru achiziţii în 2011. Compania va aloca anul acesta aproximativ 700-800 de milioane de euro pentru achiziţii, în creştere faţă de bugetul stabilit iniţial, respectiv de 400-500 mil. euro, a declarat Maurice Levy, CEO al Publicis Groupe. Compania, ce are ca scop consolidarea operaţiunilor în China până în 2013, intenţionează să anunţe una sau două achiziţii până la sfârşitul anului şi două sau trei în 2012, a adăugat acesta.

Investitorii mizează pe online

În ceea ce priveşte achiziţiile din mediul online, în prima jumătate a anului în curs, Berkery Noyes apreciază o valoare totală a tranzacţiilor în creştere cu 52% faţă de S2 2010, până la 43,3 mld. dolari. În plus, se observă şi o majorare a volumului cu 23% faţă de S2 2010, până la 788 de tranzacţii realizate în S1 2011. Cât despre cea mai valoroasă tranzacţie realizată în industria online la nivel global în prima jumătate a anului se face remarcată achiziţia Skype Technologies SA de către Microsoft Corporation, cea mai mare achiziţie făcută vreodată de Microsoft. Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la 9,08 mld. dolari. Compania americană Google nu se lăsa mai prejos, Berkery Noyes apreciind că Google a fost cel mai activ cumpărător în prima jumătate a anului, cu 11 achiziţii: SageTV, AdMeld Inc., PostRank Inc., Sparkbuy Inc., TalkBin, PushLife Inc., BeatThatQuote.com Ltd., Next New Networks, Inc., FFlick, SayNow şi eBook Technologies Inc.

Mai multe vânzări, dar cu preţuri mai mici cu până la 35%

Anul trecut, valoarea totală a tranzacţiilor din industria media s-a diminuat cu 35% faţă de 2009, până la 24 mld. USD
Volumul total al tranzacţiilor din media a crescut cu 27%, de la 542 de achiziţii realizate în 2009 până la 687 „parafate” anul trecut
Segmentul Internet Media a generat cel mai mare interes în rândul cumpărătorilor, cu un total de 239 de tranzacţii încheiate anul trecut
Conţinutul de entertainment a fost segmentul cu cea mai mare creştere a volumului de tranzacţii în 2010, cu un avans de 80% faţă de 2009, până la 97 de achiziţii
Cea mai mare tranzacţie încheiată anul trecut a fost achiziţia companiei de servicii şi cercetare de piaţă Interactive Data Corporation, deţinută de trustul media britanic Pearson plc, de către Warburg Pincus şi Silver Lake Partners, fonduri private de investiţii, pentru suma de 3,25 miliarde de dolari.

sursa:financiarul