tagged: Amy Winehouse, botox, Cornel Ivan, Farinelli, Florin Salam, Gica Petrescu, Madalina Manole, Michael Jackson, silicoane

Cornel Ivan: Morţii cântă grozav

Posted by Catalin Dumitrescu in Editorial

Aţi observat şi voi? Artişti de renume, care la un moment dat nu mai impresionează pe nimeni, nu mai sunt în stare să cânte, îşi pierd vocea sau o iau pe câmpii, de la droguri sau alcool, artişti care niciun concert nu mai sunt în stare să ţină până la capăt sau, pur şi simplu, artişti încă remarcabili, dar consideraţi desueţi de o generaţie pentru care valoarea are cu totul alte conotaţii decât a avut pentru generaţiile trecute, se transformă brusc, imediat ce mor. E suficient ca medicii legişti să constate decesul şi artiştii respectivi încep să cânte, deodată, îngereşte, nu doar la figurat, ci şi la propriu. Vocea le capătă limpezimi de cristal şi milioane de oameni, care până atunci nici nu mai ştiau de soarta lor, dau buluc să le cumpere albumele lansate, dar şi pe alea încă nelansate, dar finisate, ulterior, de o armată de tehnicieni ce-ar fi în stare să-l învie şi pe Farinelli, bani să iasă!

Şi culmea este că, în multe cazuri, artiştii morţi fac mai mulţi bani decât artiştii vii. Cine şi-ar fi imaginat că un Michael Jackson ajuns un cadavru ambulant mai putea da vreodată lovitura? Cine şi-ar fi închipuit că Amy Winehouse, pe a cărei viaţă nu mai puneau multe parale nici măcar excentricii pariori englezi, va ajunge iar în topul vânzărilor? Totuşi, datele sunt clare: nici n-au ars-o bine pe biata Amy, că deja casa ei de producţie a vândut milioane de discuri, iar fanii de ocazie au şi golit rafturile magazinelor. Nu am nicio îndoială că, atunci când Lady Gaga va epuiza pălăriile din carne macră, costumaţiile şocante şi declaraţiile în doi peri, ea va fi expediată rapid la Hades, să urle Cerber la lună acompaniind-o, iar publicul va redeveni, subit, interesat de această ciudăţenie a naturii umane.

La noi, din păcate, lucrurile stau la fel, iar atât presa scrisă, cât şi radiourile şi televiziunile au o importantă parte de vină. Artişti care au făcut, cândva, deliciul părinţilor şi bunicilor noştri abia dacă-şi mai găsesc loc prin vreun colţ de ziar sau prin studiourile de televiziune, ocupate, între timp, de prospături fără voce, e drept, dar cu nişte sâni de ar băga în păcat şi un călugăr carmelit! Ocoliţi de presă, pentru care nu mai prezintă niciun interes, aceşti artişti se sting încet, tăcuţi, fără să aibă măcar şansa unui cântec de lebădă, spre a fi redescoperiţi la momentul despărţirii de viaţă. Aşa s-a întâmplat cu Gică Petrescu, cu Mădălina Manole ori cu Dan Spătaru, aşa se va întâmpla, în mod previzibil, cu o întreagă pleiadă de cântăreţi care ne încântau pe vremurile când valoarea nu se măsura în centimetri cubi de silicon sau de botox. Toate aceste voci de excepţie trebuie să-şi aştepte, cuminţi, moartea spre a pătrunde iarăşi în casele românilor, pentru că acum nu mai au loc aici de atâtea şi atâtea showuri păcătoase. Cu toţii vor vinde, când nu vor mai fi, mai multe albume decât au vândut în zeci de ani de carieră. Şi poate singurul cântăreţ care, mort fiind, nu va depăşi vânzările făcute în viu va fi, mă gândesc eu, Florin Salam. Nu de alta, dar ştim cu toţii că mezelul e perisabil şi s-ar strica rapid prin galantare.