Elefanţii, mai buni ca oamenii în reţele de socializare

Posted by in Eveniment, Social Media

Elefanţii indieni sunt adevăraţi maeştri ai socializării, fiind capabili să-şi amintească vechi prieteni şi să întreţină o vastă reţea de prieteni şi cunoscuţi, conform unui nou studiu, transmite Daily Mail, potrivit Agerpres.

Astfel, la fel ca şi oamenii, unii elefanţi sunt foarte sociabili în timp ce alţii preferă unitatea şi apropierea unui grup mic de prieteni. În special femele cu pui trăiesc în structuri sociale complexe compuse din prieteni, rude şi cunoştiinţe, structuri sociale foarte asemănătoare cu cele întâlnite la oameni.

Autorul studiului, Dr. Shermin de Silva de la Universitatea Pennsylvania, susţine că elefanţii pot comunica la distanţe mari prin chemări şi folosindu-şi simţul olfactiv.

Astfel, conform noului studiu, turmele de elefanţi observate de obicei sunt părţi ale unui grup social mai mare, iar membrii acestui grup se recunosc chiar şi după ce nu s-au mai întâlnit perioade lungi de timp.

În cadrul acestui studiu a fost urmărit comportamentul a peste 100 de femele adulte de elefant indian din Parcul Naţional Uda Walawe, Sri Lanka, timp de 20 de luni.

sursa:cotidianul