Orange România reprezintă o gaură de 33 mil. euro în profitul operaţional al francezilor
Posted by Catalin Dumitrescu in Eveniment, Tehnologie
Piaţa locală este singura cu venituri în scădere pe semestrul I, în regiunea Europei
Operaţiunile Orange din România au reprezentat pentru grup şi pentru compania-mamă France Telecom o piatră de moară legată de gât. Este singura piaţă care la nivelul Europei a înregistrat venituri în scădere pe primele şase luni. Slovacia este singura piaţă care a făcut ca România să nu pară atât de neagră pe cât este. Dar asta doar în ultimele trei luni. Pe regiunea în care este încadrată de France Telecom, pentru a monitoriza rezultatul operaţional, România este alături de Egipt şi Coasta de Fildeş, o piaţă cu probleme. Profitul EBITDA, din regiune Rest of the World, din care facem parte a mai fost afectat şi de pieţele din Belgia şi Elveţia, însă în aceste pieţe problemele au fost reprezentate de măsurile de reglementare decât de operaţiuni.
Operaţiunile Orange din România sunt cele care au afectat rezultatele financiare ale France Telecom în toate privinţele. În orice punct nevralgic al raportului financiar aferent primului semestru din acest an, francezii dau vina pe activităţile din România. Rezultatele obţinute pe plan local au tras în jos cei mai importanţi indicatori din raportul France Telecom, în primele şase luni ale anului curent.
Veniturile Orange România au scăzut la 457 milioane euro
Potrivit aceleiaşi surse, încasările locale ale operatorului de telecomunicaţii francez au scăzut în primul semestru, la 457 milioane de euro, cu 5,6% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut. În raport francezii notează că în primele şase luni, “în Europa, veniturile au crescut cu 0,8%, rezultat determinat de avansul de 4,1% a veniturilor din Belgia. Toate celelalte ţări au raportat venituri în creştere mai puţin România (-5,6%), şi Elveţia unde veniturile au rămas la acelaşi nivel”.
În trimestrul al doilea, veniturile Orange România au coborât cu 4,9%, la 235 milioane euro, de la 247 milioane euro în aceeaşi perioadă a lui 2010. Totuşi există şi un factor îmbucurător: trendul de scădere s-a atenuat faţă de declinul de 6,3% din primele trei luni ale acestui an.
Pe al doilea trimestru al acestui an, “în Europa veniturile au crescut cu 0,3%. Rezultatul pozitiv impulsionat de pieţele din Vestul Europei, în special Belgia şi Luxemburg a fost afectat puternic de rezultatele negative din România şi Slovacia.
Nici profitul EBITDA nu a scăpat, nepătat, de afacerile din România
Când vorbesc de profit, înainte de taxe, impozite, depreciere şi amortizare (EBITDA), pe regiunea Rest of World, în care sunt cuprinse mai multe ţări din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, România este iarăşi prezentă în rândul vinovaţilor de rezultatele slabe ale grupului. “Profitul EBITDA din segmentul Rest of World a fost în primul semestru de 1,471 miliarde de euro, în scădere cu 9,7%, faţă de anul trecut, evoluţie cauzată de scăderile înregistrate în Egipt, Coasta de Fildeş şi România”, se mai arată în raportul France Telecom. Francezii mai notează că acest rezultat negativ a fost influenţat şi de reglementările din Belgia şi Elveţia. Situaţia din România a avut o contribuţie negativă de 33 milioane euro la profitul EBITDA al grupului pe pieţele din segmentul Rest of World. Astfel operaţiunile din România sunt vinovate pentru toate rezultatele negative.
La nivel mondial, veniturile France Telecom ajustate pentru condiţii comparabile au scăzut cu 1,3% în trimestrul al doilea, la 11,34 miliarde euro, aproape de estimările analiştilor.
Va scădea Orange România sub pragul de 10 mil. de utilizatori?
În raportul France Telecom se mai arată că în România numărul clienţilor Orange s-a contractat cu 3,3% de la începutul lui 2011, respectiv cu peste 350.000, la un total de 10,112 milioane. Totodată numărul utilizatorilor serviciilor de broadband a coborât de la 3,155 milioane la 3,101 milioane.
sursa:curierulnational










