Mediaddict va invită la Târgul de Toamnă “Tradiţiile şi Copiii”
Posted by Catalin Dumitrescu in Campanii, Cultura, Eveniment
Începând cu ziua de vineri (21 octombrie), până duminică, la Muzeul Ţăranului Român va avea loc Târgul de Toamnă “Tradiţiile şi Copiii”.
Vom sărbători toamna bogată cu sarmale maramureşene, grătare şi cărnuri aromate, legume perpelite, brânzeturi, turtă dulce şi pâine. Nu vor lipsi nici degustările de vinuri ecologice sau must.
Copiii vor fi şi ei prezenţi pe scenă sau în public, alături de părinţii lor. De ce?
Pentru că:
sâmbăta ora 12.00 va cânta Ansamblul Popular de Copii Mioriţa, de la Casa de Copii Cireşarii 2, iar
sâmbăta ora 13.00 Teatrul de Copii Lupeto va avea o reprezentaţie.
Actorii de la Lupeto vor putea fi urmăriţi pe scenă şi duminica ora 11.00.
Meşterii populari din diverse zone ale ţării vor aduce mai aproape de spiritul autentic al sărbătorilor populare româneşti, prin exponatele lucrate manual.
Organizatorii Târgului de Toamnă „Tradiţiile şi Copiii” vor dona o parte din încasări Centrului de de Copii „Cireşarii 2” pentru a-i ajuta cu cele necesare pregătirilor de iarnă. Un alt beneficiar al ajutoarelor va fi Centrul Social de Zi Botiza din Maramureş.
Evenimentul este un proiect ACSa având ca parteneri LinksPR, Mediaddict.ro, Biblioteca Naţională, editurile Coresi şi Multicart.
Vă aşteptam cu trei zile de Târg de Toamnă de la orele 9 dimineaţa până seara târziu. Intrarea este liberă.











[...] Gasiti aici mai multe detalii despre targ [...]