Principalele obiecţii faţă de ACTA
Posted by Tudor Borcea in Eveniment, Media, Social Media
Directorul executiv al “Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet” (APTI), Bogdan Manolea a declarat pentru gândul că are cinci obiecţii majore faţă de Tratatul global ACTA, cea mai importantă fiind legată de intruziunea în viaţa privată sub pretextul combaterii pirateriei pe Internet.
Cele cinci obiecţii majore în opinia specialistului Bogdan Manolea privesc următoarele aspecte:
• cetăţenii ar putea să fie monitorizaţi dacă se implementează ACTA,
• cooperarea care va apărea între ISP-işti şi proprietarii drepturilor de proprietate intelectuală,
• bariera în calea inovaţiei,
• prevederile vagi ale tratatului
• secretomania existentă în jurul redactării sale.
Ce se întâmplă cu cei care descarcă ilegal de pe Internet filme sau muzică în scop personal
“Pe segmentul ăsta nu apare nimic în plus”, a declarat pentru gândul Manolea. Acesta atrage totuşi atenţia asupra faptului că tratatul nu defineşte clar ce înseamnă încălcarea dreptului de autor la scară comercială.
“S-ar putea tu ca utilizator să nu păţeşti nimic, dar un site care nu face altceva decât să indexeze torenţi să fie încadrat la această categorie, chiar dacă el nu face profit. Dacă citim textul în mod corect, pentru utilizatorul individual nu ar trebui să se schimbe ceva”, susţine directorul executiv APTI.
Potrivit acestuia, în toate documentele internaţionale trebuie să se facă o distincţie între utilizatorul care foloseşte ce a piratat în scop personal şi cel care le foloseşte în scop comercial.
“Distincţia aceasta nu s-a făcut de către Comisia Europeană, nu s-a specificat acest lucru. Versiunea finală a ACTA vorbeşte despre scară comercială, dar definiţia pe care o dă scării comerciale poate fi extrem de largă în special la nivelul utilizării pe Internet. ACTA nu vorbeşte de utilizatori individuali. Orice site de pe Internet poate fi considerat o încălcare la scară comercială a dreptului de autor”, a menţionat Manolea.
Datele personale pot fi obţinute mai uşor
După implementarea ACTA vor putea exista acorduri private între furnizorul de servicii de internet (ISP) şi proprietarul de drepturi de proprietate intelectuală, fără a mai fi nevoiţi să meargă la instanţa de judecată pentru a afla cine este în spatele unui IP.
“Titularul de drepturi de autor ar putea avea acces la datele personale ale utilizatorului respectiv. Adică în loc să meargă în instanţă să obţină aceste date, ar putea să le obţină direct de la furnizorul de servicii de internet printr-o colaborare”, a subliniat Bogdan Manolea.
El a explicat că în momentul de faţă titularul dreptului de proprietate intelectuală are două căi pe care le poate folosi împotriva “piraţilor”: pe cale civilă sau pe cale penală. În ambele situaţii este nevoie de filtrul procurorului sau al instanţei de judecată.
“După ACTA, dar precizez că textul este interpretabil, prin această colaborare între ISP – titularii de drepturi, ISP-iştii să dea direct titularilor de drepturi datele tale personale şi să te trezeşti cu un proces civil pentru încălcarea de drepturi de autor”, a afirmat Manolea.
El a dat exemplu Irlandei unde o mare firmă s-a dus la furnizorii de Internet şi i-a obligat să dea informaţii despre utilizatori pentru combaterea pirateriei.
ACTA – intruziune în viaţa privată
“Pentru ca furnizorul de Internet să identifice în mod exact cine descarcă un anumit material el trebuie să se uite în fiecare material trimis de tine. A te uita în fiecare pachet de informaţii înseamnă intruziune în viaţa privată pentru că practic el îţi monitorizează tot traficul”, a declarat pentru gândul directorul executiv al APTI.
ACTA – negociat în secret
Una dintre problemele tratatului global privind combaterea pirateriei şi a contrafacerilor este legată şi de modul în care a fost redactat.
“A fost o problemă majoră de transparenţă. Eu ştiu de el din 2007, pentru prima dată CE a spus că vrea să facă un tratat contrafacere. Când s-a cerut din partea societăţii civile documentele care sunt puse în discuţie s-a refuzat. Tratatul a fost negociat de reprezentanţii proprietarii drepturilor de autor şi autorităţile guvernamentale”, a subliniat Bogdan Manolea.
Exagerările ACTA – Nu putem vorbi despre cenzura Internetului
Directorul Executiv al ATI a prognozat că după implementarea ACTA pirateria pe Internet nu va scădea. El susţine că nu se poate vorbi despre cenzura Internetului în cazul ACTA, fiind vorba despre “o exagerare”.
“În România avem trei legi care cer ISP-istului să blocheze site-uri, asta este cenzură”, a dezvăluit specialistul.
sursa:gandul










