Tendinţe şi previziuni în media din 2012
Posted by Tudor Borcea in Eveniment, Marketing | Comunicare, Media
Potrivit previziunilor anuale Deloitte pentru industriile de Tehnologie, Media şi Telecomunicaţii (TMT), în industria de media din anul 2012, inovaţia şi tradiţia vor coexista, canalele tradiţionale se vor menţine în topul preferinţelor consumatorilor, iar noile tehnologii vor câştiga teren şi îşi vor majora rata de penetrare.
Raportul prezintă viziunea firmei cu privire la principalele tendinţe din următoarele 12 – 18 luni, care ar putea avea un impact semnificativ pe termen mediu şi lung asupra companiilor din TMT şi din alte industrii.
Astfel, conform previziunilor, volumul de vânzări de tablete şi telefoane smart este estimat la 500 de milioane de unităţi până la sfârşitul anului, în timp ce industria publicităţii îşi va menţine interesul în această zonă – brandingul online fiind anticipat să crească cu 50%, ajungând la 20 de miliarde de dolari.
„Tendinţele actuale din industria media sugerează că temerile privind consecinţele mobilităţii au fost – într-o oarecare măsură – nejustificate. Consumatorii apreciază în continuare televiziunea, care s-a adaptat bine la tehnologiile aferente Internetului. Raportul nostru arată că 95% dintre programele TV vizionate în 2012 vor fi urmărite în direct sau la maximum o zi de la difuzare”, declară Ahmed Hassan, Managing Partner Deloitte Balcani şi liderul echipei specializate în industriile TMT. Tot acesta susţine că “televiziunea se mută pe dispozitive manuale sofisticate, care pot fi uşor de manevrat în mişcare: posesorii de telefoane smart sau tablete vor urmări astfel cinci miliarde de ore de conţinut TV, în 2012”.
Conform Deloitte, principalele tendinţe şi previziuni în industria media în 2012 sunt:
• Spoturile publicitare îşi ratează ţinta;
• Consumul TV este în continuare dominat de grilă;
• Dispozitivele portabile încurajează consumul media în mijloacele de transport în comun ;
• Segmentul „brandingului online” va depăşi ca ritm de creştere publicitatea tradiţională şi online;
• Cercetarea de piaţă “pătrunde” în mintea consumatorului;
• Dezvoltatorii jocurilor online “sociale” trebuie să adopte un nou model de business;
• Segmentul cupoanelor online se conturează într-o nişă importantă.
Reprezentanţii companiei mai susţin că anul acesta marketingul va adopta tehnici noi, în timp ce isi va consolida tehnicile tradiţionale şi de succes. „De exemplu, sectorul cupoanelor achiziţionate online – o adevărată lovitură a comerţului online la nivel mondial, dar şi în România în 2011 – se va contura într-o nişă relativ mică, însă foarte bine definită. Pe de altă parte, noi tehnici (unele de-a dreptul controversate, cum este neuromarketingul) îşi găsesc tot mai mult loc în strategiile de marketing, pe fondul unei competiţii din ce în ce mai intense”, declară Alina Mirea, Director Audit Deloitte România.
Previziunile TMT din 2012 au la bază discuţii cu companii cliente ale firmelor membre Deloitte, contribuţii ale celor 7.000 de parteneri şi manageri specializaţi în industriile TMT, opinii ale analiştilor şi interviuri cu executivi de top din întreaga lume.
sursa:IAA









