;)
EXCLUSIV! Apocalipsa Cercetării româneşti explicată la o cană de vin fiert, un interviu cu Radu Minea semnat de Bogdan Luca
Posted by Catalin Dumitrescu in Eveniment, Interviuri
Când am ajuns să scriu despre acest subiect din capul locului recunosc că m-am gândit doar la Radu Minea. Din câte ştiam eu era singura persoană potrivită, care avea curajul să spargă barierelele puse de-a lungul timpului în cercetarea românească….Interviul de mai jos l-am făcut exact în zilele când ministrul Igas spunea că o să ne întoarcem în timp, undeva prin 1954! Dar, mă întrebam, dacă cumva, acelaşi Igas auzise oare de cărţile lui Radu Cinamar, sau dacă auzise barem cine este Radu Minea , dar şi cu ce probleme se confrunta acesta?
Dar să ne întoarcem la cana de vin fiert şi să citiţi în linişte despre toate lucruri “fierbinţi” care se întâmpla azi, în cercetarea ştiinţifică românească! Sunt aproape sigur că veţi citi tot ceea ce urmează… pe nerăsuflate, exact cum aţi bea o cană de vin fiert…
Bogdan Luca
ÎNTREBARE: De unde a început toată această nefericită saga, la dvs în institut?
– Nu ştiu dacă termenul de « saga » este cel mai potrivit, ţinând cont de definiţia din DEX, eu aş numi-o mai repede prigoană, hăituire a unui cercetător (şi lider sindical după 1989) incomod şi înainte şi după 1989. Incomod pentru că îşi făcea treaba, dar nu accepta impunerile celor de la putere, indiferent de nivel şi / sau apartenenţă. Totul a fost bine până am înţeles, este adevărat cu oarecare întârziere, că nimic nu s-a schimbat. Ce era şi mai îngrijorător era inducerea în eroare a tinerilor de către cei ce ne distruseseră (pentru a crea omul de tip nou) înainte de 1989 şi deveniseră stâlpii democraţiei, unii este adevărat după un stadiu de “spălare a amintirilor” la Bruxelles, Geneva ş.a.. Am avut îndrăzneala să pun pe site-ul institutului o scrisoare deschisă, în care arătam cine au fost conducătorii actuali (o parte dintre ei) ce se dau drept *victimele fostului regim* şi trebuia să fiu pedepsit, să dispar şi eu şi colectivul meu şi obiectul muncii. S-au reperat repede *cozile de topor*, erau doar specialişti în depistarea şi manipularea “elitelor” ce le creau şi le impuneau în colective pentru a-şi asigura controlul, astfel că a început acţiunea, cu o virulenţă sporită după 2006.
ÎNTREBARE: Care ar fi epilogul povestii acesteia?
- Este uşor previzibil, datorită « forţelor » angrenate şi mai ales perseverenţei mele de a nu răspunde la comenzi, ceea ce le afectează letal interesele. S-a început cu desfacerea abuzivă a Contractului Individual de Muncă, distrugerea acceleratorului de care răspundeam, instalaţie de interes naţional, pentru care începuse un program de up-gradare cu sprijinul specialiştilor ruşi ( a fost construit tot în cadrul unui program cu aceştia), casarea acceleratorilor colectivului, care continuă un program ce a adus venituri consistente foştilor şi « ajutoarelor » acestora, hărţuirea membrilor colectivului (ce s-a soldat cu un accident cerebral pentru un coleg, plecarea unui tânăr de perspectivă ş.a.), ameninţări cu procese pentru că am îndrăznit să montez o cameră de luat vederi în zona laboratorului nostru (ca urmare a unor furturi semnalate, dar fără urmări din partea administraţiei), ce a surprins acţiuni compromiţătoare ale sus-numiţilor, incalificabile pentru un institut de cercetări şi încă naţional etc. Când am spus « forţe » mă refeream atât la « personalităţi » angrenate, ce ocupă cele mai înalte funcţii administrative şi numai din institutul în care am lucrat aproape 40 de ani (la anul erau 40 de ani), cât şi structuri administrative la nivel central că C.N.C.A.N. ( Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), A.N.C.S. ( Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică) ş.a.
ÎNTREBARE: Ce este mai greu să fi: lider de sindicat, sau simplu cercetător ştiinţific?
- Iarăşi nu sunt de acord cu această alăturare, deoarece prima este o activitate pe care mi-am asumat-o după 1989, pentru a veni în sprijinul colegilor (atunci nici prin minte nu-mi trecea că domeniul ar putea fi în pericol, devenind ţinta unor grupuri de interese clientelare universitare şi / sau imobiliare), cu atuul de participant la evenimentele din 1989, sesizând metamorfoza uluitoare a unor foşti, dar fără să renunţ la alegerea mea profesională, ce mi-a adus multe satisfacţii şi recunoaştere-cercetare ştiinţifică. Înainte de 1989 eram lăsat să muncesc şi se creau condiţii (bineînţeles eram bun numai în ţară, afară plecau se ştie cine) pentru a ajuta economia cu realizările noastre, astăzi suntem împiedicaţi să lucrăm şi s-a creat sistemul prin care ideile noastre sunt date pe gratis, iar unităţile distruse.
ÎNTREBARE: Aţi tot pomenit de sintagma “mafia universitară transpartinica”. Precizaţi vă rog, pentru cititorii noştri, de când este “legiferată” în România aceasta şi care ar fi cei mai importanţi “pionieri” ai ei?
- Din 1990, prin metamorfoza foştilor profesori de marxism-leninism în filosofi liberali şi reformatori ai învăţământului românesc, alături de care au venit şi rudele, neamurile fostei nomenclaturi securisto-comuniste, ce au acaparat funcţiile de conducere în învăţământ şi au început acapararea cercetării ştiinţifice, care le putea oferi şi primele resurse valutare, prin fondurile nerambursabile ale Băncii Mondiale- aşa a apărut pentru prima dată aşa-zisa « cercetare ştiinţifică universitară ». Bine spus « pionieri » şi să dau Cezarului ce-i al Cezarului – Andrei Marga, talonat de Ecaterina Andronescu, şi cu ultimii veniţi M. Miclea şi Anton Anton.
ÎNTREBARE: Exista sindicate”galbene” în prezent, în România? Şi dacă da, nominalizaţi câteva…
Mă feresc să zic sindicate, mai ales prin prisma experienţei mele. Prefer să numesc lideri de sindicate şi chiar la nivel mai înalt, care sunt « galbeni* »şi nu din cauza unei boli a ficatului. Membrii sindicatului pe care îi reprezintă, în majoritatea cazurilor nu au curaj să reacţioneze, tocmai datorită « culorii » liderilor, care le provine din « prea strânsele legături » cu conducerile de la nivel local până la cel mai înalt nivel administrativ, ce ar putea cauza grave repercusiuni celor neobedienţi, culminând chiar cu pierderea locului de muncă. La noi este cunoscut cazul d-lui Epure de la IPROCHIM, Ursu de la unul din sindicatele de la ICMET, Stănescu de la I.C.P.M., Bobulescu şi Hadăr de la federaţia Alma –Mater.
ÎNTREBARE 
entru final am lăsat un exerciţiu de “memorie”, care se deduce din lunga dvs activitate de sindicalist! Vă rog să alegeţi din exemplele care urmează variantă care vi se părea cea mai corectă şi să motivaţi şi de ce?! Deci:
1) Cu care dintre următorii lideri de mari sindicate aţi lucrat cel mai bine , dar şi cu, care nu aţi lucrat deloc bine: HOSSU-BACIU-CIORBEA-COSTIN-MITREA-LUCA?
Adevărul este că nu eu am lucrat cu ei, exact invers, am fost solicitat în diferite momente să contribui cu expertiza mea şi chiar sfaturi la realizarea unor acţiuni.dintre cei enumeraţi de Dumneavoastră, primul cu care am avut o colaborare deosebită, de care îmi amintesc cu plăcere este d-l Mitrea (la vremea respectivă nu eram nici membru al confederaţiei pe care o conducea). A doua colaborare deosebită, de la care păstrez amintiri plăcute, chiar dacă a fost uneori *furtunoasă*, am avut-o cu d-l Luca.
Despre d-nii Ciorbea, Hossu şi Costin prefer să nu îmi exprim părerea, dar mă bucur că am evitat să lucrez cu domniile lor.
2) Exista lideri de sindicat doar pe hârtie?
Nu ştiu cum ar putea fi doar pe hârtie, ori sunt, ori sunt *galbeni*. În sindicat, după mine nu se poate face figuraţie. Eşti implicat de o parte sau de alta a baricadei, altă stare nu există.
3) Credeţi că vor mai exista sindicate în România şi peste 10 ani?( dacă da, de ce…dacă nu, de ce)
Sper să nu fiu un profet mincinos şi afirm cu convingere că DA, după o curăţare internă şi legislativă deosebit de dură, dar şi prin creşterea gradului de educaţie, inclusiv sindicală a salariatului
4) În sindicalism, ca şi mişcare social-politică, încotro mergem?
Către clarificări, eliminarea clientelismului şi încadrarea în prevederile art.9 din Constituţie.
5) Cercetarea românească, în ultimii ani era foarte des comparată cu o “cenuşăreasă” a economiei. Acum cu ce aţi compara-o?!
Îmi place să nu renunţ la această comparaţie, pentru că reuneşte frumuseţea, cu modestia, cu hărnicia şi mai ales pentru că învinge răul şi are un final fericit, ceea ce doresc şi eu domeniului nostru Cercetarea Ştiinţifică-Dezvoltarea Tehnologică şi celor ce au mai supravieţuit în aceste condiţii vitrege.
