Se organizează mitinguri de protest împotriva ACTA şi în România
Posted by Valeriu Gardin in Internet, Social Media, Tehnologie
Mii de români sunt aşteptaţi mâine, 11 februarie, să protesteze în Piaţa Universităţii din Bucureşti împotriva acordului privind pirateria pe internet, ACTA. Proteste ar putea avea loc şi în alte oraşe din ţară, precum Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Bacău, Piteşti, Craiova, Alba-Iulia, Galaţi sau Focşani.
Protestele anti ACTA au adunat zeci de mii de fani pe reţelele de socializare în România. Peste 50.000 de bucureşteni au şi-au anunţat participarea la proteste pe paginile de Facebook Bucurestiul spune NU -ACTA! şi Stop ACTA Romania. Participanţii sunt aşteptaţi în Piaţa Universităţii începând cu ora 17.00.
Protestele împotriva ACTA din UE au izbucnit în mai multe oraşe după ce, pe 26 ianuarie Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii (ACTA) a fost ratificat de 22 de state membre UE, printre care şi România. Majoritatea organizaţiilor care luptă împotriva acestui acord acuză lipsă de transparenţă care a avut loc pe parcursul negocierilor ţinute la nivel înalt, lipsa unor dezbateri publice dar şi vulnerabilităţile acordului în mai multe puncte ale sale, acesta putând reprezenta un pericol la libertatea de exprimare şi la drepturile fundamentale ale omului.
n SUA, ţară care a ratificat deja acordul ACTA şi care are o legislaţie riguroasă în domeniul pirateriei online au existat numeroase cazuri în care diferite persoane au fost amendate cu sume uriaşe pentru muzica downloadată de pe diferite site-uri. Un astfel de exemplu, conform AFP, este cel al unei femei din SUA care a fost obligată de un tribunal american la plata unei amenzi de 1,5 milioane de dolari pentru cele 24 de melodii descărcate de această de pe un site de sharing.
De asemeni diferite organizaţii din întreaga lume critică ACTA pentru abuzurile care ar putea exista în baza acestei legi, cum ar fi cenzura online, existentă deja în China.
Mai multe petiţii circulă încă de la începutul acestui an pe internet, publicul din România având posibilitatea de a adera la mişcarea anti ACTA semnând o astfel de petiţie. Mai jos puteţi vedea câteva petiţii româneşti.
http://www.petitieonline.com/opriti_acta
http://www.ipetitions.com/petition/contra-acta/a
http://www.realitatea.net/petitie-romania-nu-vrea-acta-semnati-aici_908671_semneaza.html
Una dintre cele mai importante petiţii internaţionale este cea de pe siteul http://www.avaaz.org
Creative Monkeyz susţine protestele anti ACTA, ultimul clip al seriei Robotzi fiind dedicat acestei cauze.
Sursa: Romania Libera









