Victor Ciutacu: Unde mi-era acest Larry Flynt al nostru

Posted by in Editorial, Eveniment, Media

Gata, s-a făcut dreptate! Emisia Antenei 1 va fi întreruptă, prin decizia CNA, timp de 10 minute. În semn de recunoaştere a minunatei performanţe pe care a realizat-o Capatos în încercarea de a da lovitura. Ţara e-n sărbătoare, s-au topit zăpezile, s-a suspendat ACTA şi a crescut nivelul de trai. Privind la rece, sunt două paliere pe care trebuie purtată discuţia pe această temă de importanţă naţională.
a) Fapta în sine. Capatos şi-a luat-o pe bune şi mă mir (de fapt, mă prefac foarte bine) că s-a întâmplat atât de târziu. Cât de bulevardieră şi de tabloidă ţi-ai declara emisiunea, Un show păcătos a depăşit de multă vreme nişte limite ale normalităţii umane şi profesionale. Prezentarea oricărui detaliu de viaţă intimă a unei persoane pe post e o mizerie sancţionabilă şi punct. Ceea ce i-am spus şi în direct. Nu mi se pare firesc să sufere toată Antena 1 din cauza lui, dar, atât timp cât şi l-a asumat şi l-a promovat ca vedetă, bănuiesc că postul îşi asumă şi urmările faptelor sale de arme. Corectă e şi amendarea OTV pentru preluarea imaginilor, revoltătoare e ignorarea de către CNA a faptului că RTV, sub masca dezbaterii despre deontologie, a difuzat în buclă aceleaşi imagini, cu acelaşi Boc în curul gol. Sancţiunea nu e fără precedent. A păţit-o şi OTV, chiar mult mai rău de atât, când viitorul domnu’ Dan se luase cu Năstase, doar că unii stau rău de tot cu memoria. Ar fi culmea ca Dan Capatos să ajungă, pe baza libertăţii de exprimare, acest Larry Flint al Românei.
b) Reacţiile disproporţionate. Cei mai ciudoşi, vehemenţi şi absurzi au fost cei care se pretind concurenţii Intact şi cei cărora le fuge pământul de sub picioare. Să te foloseşti de imaginea noastră publică (promo cu mine şi cu Badea la concurenţă, e noaptea minţii!) şi să ajungi să organizezi înfierări proletare pe bază de deontologie la RTV – post consacrat de nunţi, botezuri, partaje, înmormântări şi Gigi Becali – mi se pare dincolo de o minimă moralitate. Iar să ceri public eliminarea din presă a lui Capatos, aşa cum face acest Robespierre în trening şi cu Dacie 1310, e deja semn de dileală sau de nostalgie după vremurile când toate instituţiile statului se simţeau obligate să se aboneze la fosta Scânteia. În caricatura asta de sfârşit de capitalism, piaţa decide dacă numitul Capatos mai are loc în media. Aşa cum tot piaţa media a decis falimentul celor două cotidiane conduse de supermanagerul CTP şi l-a exilat în online pe fostul preşedinte al Clubului Român de Presă, cel care a introdus cuvântul muie în practica editorială. De reacţiile penibile ale unui ONG-ist portocaliu care a apărut în toată presa fotografiat în ciucuraşul gol alături de copil, ale inventatorului găinii cu pui vii sau ale emulilor săi care au întins uniform jegul în media nici nu mai scriu.
UPDATE: Cu excepţia lui Tapalagă, nimeni n-a remarcat că singurul necuvântător în toată afacerea asta e împricinatul Boc. Dacă aş fi ipocrit, aş întreba oare de ce…

Sursa: ciutacu